Cum? Intrebarea care se pune nu este „cum de am castigat”?
Ci, cum de am castigat EU care nu cunosteam avocati specializati pe problema bancara si in plus nu aveam nici un sfant de cheltuit pe povestea asta? In plus aveam un fel de tremur de cate ori ma gandeam la instante, actiuni judecatoresti si la „rotweillerul” bancilor, Volksbank.
Raspunsul este: O MINUNE.Volksbank e o banca in care nu imi face placere sa calc si cu care nu agreez sa relationez. Cel putin la nivel de relatii cu persoane fizice au o abordare agresiva si putin profesionista. Totusi, am decis sa iau un credit de la ei pentru o „nevoie personala”. Si nu orice credit, ci credit in franci elvetieni. In plus aveam un minunat comision de risc, aplicabil la sold!!! care este o dobanda mascata. A venit vremea Ordonantei care stabilea ca acest comision era ilegal si trebuia eliminat.Ce a facut Volksbank? L-a redenumit. Dupa discutii si adrese ramase fara raspuns, conditiile au ramas neschimbate. Cu un sentiment mioritic m-am lasat in voia sortii si am renuntat la lupta.
Asta pana cand am citit despre o persoana care avusese castig de cauza pe speta comisionului de risc. Atunci am hotarat sa ii arunc si eu manusa lui Volksbank. Zis si facut. Manusa o arunc fara probleme, dar cu ce platesc avocatii si mai ales ce avocati? Era procesul colectiv cu Piperea, dar cum nu ma dau in vant dupa hainele de serie fara personalitate, am preferat ceva croit pe situatia mea :-)) M-am gandit atunci la Sfantul Mina, care este ocrotitorul pagubitilor. Am dat un telefon sa intreb intr-o doara daca „nu stii pe cineva, care sa stie pe cineva…” daca va amintiti sceneta cu Toma Caragiu. Stia. Si nu numai ca stia, dar asa cum se intampla intotdeauna lucrurile cand ai ocrotire de acolo de Sus, am primit un avocat care sa pledeze fara nici un avans, pana cand se solutiona cazul. Iar actiunea a facut-o altcineva, caruia nu o sa pot sa ii multumesc niciodata de ajuns, de asemenea cu titlu gratuit. Deci pana aici, nici un ban. Taxa de timbru? Zero. Eram precum copilul care traverseaza strada, dar nu se uita stanga-dreapta, pentru a stie ca cineva il tine de mana.
Treaba s-a tot lungit cu amanari peste amanari. Eram satula pana peste cap de abordarea avocatilor Volksbank, extrem de incisivi si de tergiversarea lucrurilor. Asa ca m-am apucat sa citesc acatistul Sfantului. Am terminat 40 de zile de citit exact in ziua in care avea loc o infatisare. Chiar in ziua aceea, solutia a ramas in pronuntare. Cand a fost pronuntarea? A fost pe 11 noiembrie, chiar de ziua Sfantului. Vorba parintelui Galeriu: „nimic nu e intamplator, totul e PRONIATOR”.
Volksbank a facut recurs. Ne asteptam din nou la niste luni de asteptare. Dar, la prima infatisare recursul lor a fost respins. AM CASTIGAT!
Pe Sfantul Mina l-am simtit aproape de cand eram niste pustani, prea putin copti la minte si creduli. Din cauza asta se mai intampla cate o pacaleala si trebuia sa scoatem bani din buzunar. Bani pe care nu ii aveam. Si cu rugaciune la Sfantul Mina, obraznicul returna marfa neplatita si noi nu ramaneam pagubiti. Sfantul ne-a ajutat atunci cand eram anuntati ca departamentul se restrange si ca din 3 vom ramane doar doi sau unul angajati. Stiti ce inseamna asta atunci cand ai rate…inseamna ca iti cade cerul pe cap. Dar, desi lucrurile nu se aratau in favoarea noastra, nu am ramas niciodata fara slujba. Prietena mea a ramas fara banii de vacanta, cand cu criza din Turcia si intrarea in insolventa a agentiilor de turism. Tot Sfantul Mina a scos-o la liman si a recuperat toti banii, desi multi altii nu au reusit. Cand am ramas in impas financiar grav, Sfantul mi-a scos in cale pe cineva care mi-a dat banii de care aveam nevoie. Nu imprumut, ci de tot. Si nu erau putini…
Cel putin in jurul nostru, daca intrebi de Sfantul, foarte multi iti vor povesti experientele lor minunate.
In lumea asta atat de instrainata de tihna, bucuria si pacea vremurilor in care sfintii umblau pe Pamant si ajutau oamenii, exista totusi speranta. Chiar daca nu vedem cu ochii si nu pricepem cu mintea cum se intampla…minunile au loc. Mereu. E suficient sa ceri.
Am scris aici pvestea mea in dorinta de a imi adauga si eu firul subtire la firele celorlati, pentru ca asa sa se transforme intr-un parau, rau, fluviu si apoi mare de credinta. Ca sa avem stalp si reazem atunci cand simtim ca totul se prabuseste. Sa ne gasim reperele atunci cand credem ca ele s-au pierdut. Nu s-au pierdut. Numai ca, nu trebuie sa le cautam cu privirea in jos prin glod, ci cu ochii spre cer…
Deci, atunci cand aveti o problema, nu o lasati sa va macine. Veti iesi la liman. Dar luati-va ajutor de nadejde.