Ce legatura este intre Parintele Galeriu si ceea ce s-a intamplat vineri la Colectiv?
Ca pe multi dintre noi, dupa noaptea de vineri m-a izbit potop de ganduri si de stari intr-un tavalug care mi-a intunecat orice perspectiva buna a viitorului. Si totusi, ca raspuns dupa miriade de framantari mi-a aparut, iconic, chipul Parintelui. Gasisem raspunsul si imi gasisem pacea.
Ozana Barabancea a postat un comentariu imediat dupa ce s-a intamplat nenorocirea pe care ulterior l-a sters. Iata care erau ideile, care, in opinia mea, aveau o doza mare de coerenta si adevar. Dar, nu total.
– In cluburi se intampla fel si fel de chestiuni mai mult sau mai putin obscure si promiscue. De obicei, e bine sa eviti cu totul iesirea in cluburi, riscand sa fii catalogat de invechit, anacronic si neadaptat. Daca nu esti genul sa agreezi zgomotul cumplit, fumul si negura pe ochi, mai bine stai acasa si citesti o carte. Si eventual iti pierzi “prietenii” care frecventeaza genul asta de loc.
– Haloweenul e o sarbatoare cu radacini adanci. Ce se “sarbatoreste” si se invoca atunci nu sunt fortele Binelui, ci din contra. Toata treaba cu neluatul in serios a folosirii simbolurilor, nu denota decat o superficialitate grava a zilelor noastre si o neintelegere a consecintelor.
Oamenii polarizeaza. Au nevoie sa se agate de o idee, in special noi ca romani, coagulam mai abitir la idei decat la persoane/personaje.
In consecinta oamenii au avut tendinta de a se imparti in tabere. Unii zic ca e vina Bisericii, a politicienilor, a administratiei, a pompierilor, a victimelor….
Nu m-am regasit aderand la nici una dintre tabere. Ceea ce m-a bulversat cel mai coplesitor a fost profunda umanitate pe care au aratat-o unii dintre cei ce s-au sfarsit acolo si expresia blajina a altora, care inca se zbat intre viata si moarte.
Si de aici, marea mea framantare. Oamenii care au fost in Colectiv nu erau clientii tipici de club. Erau rockeri. Asta e cu totul altceva. E o distinctie pe care e bine sa o facem.
Pentru ca rockul nu e genul meu de muzica si de mesaj, nu m-am aplecat niciodata sa incerc sa inteleg manifestarea asta. In plus, pentru ca multi folosesc simbolul manu cornuta, cromatica lor este intunecata etc., rockul petru mine a fost ceva pe care il vad, dar de care stau departe. Nu ma regasesc in expresia lui.
DAR, cum poate cineva care ar adera la simboluri intunecate sa salveze viata cuiva, sacrificandu-o pe a lui? Sunt valori si directii divergente. Cum pot altii care au salvat vieti, fiind ei insisi arsi sa dea dovada de o profunda modestie, sa nu se bata cu pumnul in piept si sa stea acasa cu arsuri de gradul 3 cu gandul ca spitalele sunt deja asaltate cu cazuri mai grave?
As fi facut eu asta? Ma duc la biserica, cred in El si totusi…as fi intrat inca o data si inca o data cu riscul de a iesi mai desfigurata sau de a nu mai iesi ca sa mai salvez pe cineva?
Nu am putut sa zic DA, nici macar soptit, nici macar in gand. Nu stiu. Mi-e rusine de mine si tot nu pot sa zic DA, asa as fi facut.
Atunci, pot sa zic eu ca ei si-au dovedit iubirea? Cu prisosinta.
Asta e Biserica Ortodoxa. Iubire fara limite.
S-au dovedit ei buni crestini? Cu prisosinta.
Deci, oricine se afla in tabara in care il blameaza pentru muzica sau alegerile lor, cred ca greseste.
Au luat-o la galop spre mantuire in fata mea, care desi nu fur, nu mint si ma duc la biserica….nu ii iubesc pe semenii mei asa cum i-au iubit ei. Parintele Galeriu spunea:”acestea sa le faceti si pe acelea sa nu le lasati”. Adica vino la biserica, dar nu uita de Iubire.
Gandul asta mi-a venit odata cu chipul luminos al Parintelui si….atunci am inteles.
Numai iubind oamenii poti sa ai speranta ca intelegi. Altfel, de la distanta rece, nu poti vedea nimic. Multi oameni buni aleg sa isi manifeste neputinta si nemultumirea intr-o forma de fronda. Dar fundamental, ei sunt oameni extrem de valorosi si de buni, cu o coloana vertebrala solida si cu un simt al onoarei pe care eu oricat as scormni, nu il gasesc inauntrul meu.
Pentru ca nu au gasit la indemana un exponent al Bisericii, au ales o alta cale de a isi exprima dorinta de schimbare. Dorinta legitima de a fi bine.
Daca Parintele Galeriu ar fi trait si daca ar exista multi, coplesitor de multi preoti ca el, atunci probabil am intelege cu totii ca Biserica e iubire, iubire calda si luminoasa care imbraca si tamaduieste toate sufletele in diversitatea lor coplesitoare. Ca Biserica nu e definita de taxe si de o organizare. Si din pacate nu e definita nici de multi din slujitorii ei. E foarte dificil sa gasesti azi un duhovnic. Unul care sa te iubeasca, asa cum esti tu, sa te odihneasca si sa poarte cu harul primit greutatea zilelor impreuna cu tine.
Parintele Galeriu avea o iubire cum nu o pot descrie. Pot doar sa va spun ca mi-e dor de el in fiecare zi, pentru ca el unea in biserica oameni care in afara ei ar fi fost rai, altii de internat in balamuc si cu toate astea, toti, sub mangaierea vorbei lui eram blanzi. Nu conta ca esti o batrana cicalitoare sau un conational obraznic, nu conta ca erai un om cu dare de mana arogant sau un politician… toti erau priviti la fel si tratati egal. Cu o dragoste calda, parinteasca. Si toti se simteau acasa langa Parintele si veneau la el atrasi ca de un magnet.
A fost chinuit si era chinuit sub ochii nostril de confratii lui. Dar asa, cu atat mai mult, noi am inteles ca nu oricine poarte sutana este expresia Iubirii. Am invatat sa alegem si sa nu dam cu pietre in Biserica, doar pentru ca are niste exponenti mai putin autentici. El ii iubea si ii era mila de ei. Mila, pentru ca numai un suflet chinuit poate sa faca rau altuia. Dar, lasa judecata in seama Domnului.
Daca o scoala are profesori slabi, nu e scoala, ca institutie, de vina. Scoala e buna, iar scopul ei e nobil. Nu trebuie sa nu mai construiesti scoli si sa nu mai duci copiii acolo, doar pentru ca profesorii sunt slabi (unii) sau nu isi dau interesul. Trebuie sa creezi profesori buni, care la randul lor vor crea oameni buni.
Daca ar exista exponentul Binelui, concret, cald, plin de iubire, toti care cauta sprijin, l-ar gasi acolo. Cautarea ar lua sfarsit. Drumul abia ar incepe.
Ce ne lipseste noua aproape cu desavarsire sunt reperele autentice. Oameni buni sunt pretutindeni, pentru ca Dumnezeu a aruncat o samanta in fiecare. Dar pentru ca ei sunt dezamagiti si nu gasesc modele langa care sa se adune si sa lupte pentru ceea ce cred, stau risipiti si debusolati care incotro.
CONCLUZIA este: sa nu mai judecam, pentru ca in suficienta noastra avem senzatia ca suntem pe calea cea buna si ajungem sa ne uitam cam de sus la oameni care sunt cu mult mai virtuosi, sa exersam eleganta smereniei care te pazeste de cadere, sa cautam modele adevarate, sa ne invatam copiii sa deosebeasca binele de rau si, mai presus de toate, SA IUBIM.
sursa foto: crestinortodox.ro, realitatea.net