La Opera Comica pentru Copii ma simt ACASA. Sunt galgaitor de fericita din momentul in care intru pe usa, pana in momentul in care, cu parere de rau, plec. Nu as da fericirea aceasta pentru nici un lucru material. Stiti de ce? Pentru ca e locul dupa care tanjeam de muuuulta vreme, iar cand l-am gasit, am stiut ca dorul meu va fi ostoit.
Mi-am gasit Opera.
Sa va explic in 12 puncte:
1 – La Opera comica toata lumea zambeste. Dar nu genul de zambet plasticos, care te face sa te simti stingher si care se ofileste degraba. Oamenii au un zambet interior care se reflecta si pe chip. E o atitudine complet diferita de ceea ce regasim, din pacate, pe scara larga. Nu pot decat sa cred ca aceasta echipa si-a gasit sensul, ca sunt fericiti ca fac parte dintr-un proiect atat de minunat si ca nu vin la serviciu asteptand sa plece. Asta ne face pe noi, spectatorii sa ne simtim bineveniti.
2 – Stiu care e tinuta de opera pentru ca eram oaspete aproape saptamanal la Opera Bucuresti in copilarie. Totusi, aici desi nu exista o rigoare impusa a vestimentatiei si nu te da nimeni afara daca vii imbracat inadecvat, la un moment dat observi. Observi tinuta, vestimentatia, atitudinea celor de la OCC si vrei sa fii si tu ca ei. Mimetismul va functiona, iar tu vei face un pas spre cizelare…benevol si autentic. Nu este aceasta calea ideala?
3 – Sunt multe amanunte, care „puse in scena” sunt de o naturalete fantastica si care realizeaza o intrare in atmosfera de opera gradual si perfect asimilabil de copii (si de adulti). Preambulul din foaier, muzica de pe coridoare pe care o aud chiar si cand imi duc copila la atelier si multe altele (pe care va las sa le descoperiti) te pregatesc pentru pasul urmator: scena…
4 – Sunt chipuri prietenoase pe care le intalnesc aproape la fiece spectacol si care imi confirma ca samanta de NORMALITATE si de BINE nu s-a pierdut. Am cautat ani de zile aceasta samanta.
Am gasit-o, de pilda, cand am avut privilegiul sa intalnesc si sa stau de vorba cu un domn ale carui radacini se adanceau pana in vremea lui Stefan cel Mare, care facuse puscarie pe vremea comunistilor si care, si acum, respira atitudini aristocratice pe care le credeam pierdute in lumea concreta. Ceea ce m-a frapat a fost delicatetea si naturaletea lui.
Era evidenta discrepanta intre domnia sa si mine. Si totusi, pret de cateva ore a discutat cu mine in cel mai firesc mod posibil fara sa ma umileasca vreun pic, cu toata delicatetea posibila, incercand sa ma faca sa plec mai bogata in cunostiinte si in sentimente decat venisem. Sa avansez. Un fel de mit al lui Pygmalion, reinterpretat. M-a tratat ca si cum pot evolua, mi-a aratat unde trebuie sa tintesc si m-a facut sa cred ca pot face acest parcurs, fara a imi accentua nivelul la care ma aflam.
Ceea ce voiam sa subliniez este ca veti afla acest tip de oameni la OCC, ca puteti vorbi cu cei pe care ii apreciati si veti pleca zburand dupa un astfel de dialog. Doamna Felicia Filip, domnul Cristain Mihailescu sunt doar doua exemple.
Dar, orisice intrebare, nelamurire, dorinta ati avea, toata lumea va va trata in spiritul celor spuse mai sus. Eu, de exemplu, am o mare bucurie cand interactionez cu doamna de la casa de bilete (nu ii stiu numele, dar pot sa va spun ca are un zambet fermecator si un calm fantastic) si cu Emil Pantelimon, mai multe despre el in alt paragraf.
5 – Artistii sunt minunati. Este incredibil cat de multe fatete are frumosul si ce fantastica e individualitatea, ca antonim al uniformitatii.
Ii iubesc pe toti cei pe care i-am vazut in spectacole. Copiii simt acelasi lucru ca si mine.
Avem un privilegiu extraordinar sa ne bucuram de truda si talentul lor. Copiii simt mai abitir acest lucru. De aceeaa stau nemiscati la aceste spectacole, pentru ca li se atinge o coarda speciala.
E ca in experimentul social cu Joshua Bell, care a cantat intr-o statie de metrou in haine quasi ponosite. Nimeni nu s-a oprit sa il asculte, mai putin un copil. Hai sa ne oprim si sa lasam copilul din noi sa asculte….
6 – Sunt chestiuni care fac viata foarte usoara si fericita, parintilor si copiilor. Primul ar fi ca EXISTA Opera Comica. Pentru ca altfel, spuneti-mi unde v-ati fi dus sa vedeti o opera sau un balet, cu un copil mic dupa voi, iar experienta ar fi fost agreabila pentru ambii?!
Dar, trecand la lucruri mai concrete va spun cateva: existe perne suplimentare care se pun pe scaun ca cei mici sa poata urmari la capacitate maxima ce se intampla pe scena.
Daca cel mic nu vrea sa stea in scaunul lui (ceea ce mi s-a intamplat mie la Gala de Craciun), puteti plati un singur loc si tineti copilul in brate. E o varianta si pentru cazul in care aveti buget de austeritate si mergeti si de 2-3 ori pe weekend(ceea ce noua ni se intampla :-)).
7 – Durata spectacolelor este optima. Totul este gandit astfel incat copilul sa fie captivat: cromatic, ritm, scenografie, muzica…Nu am vazut copii plictisiti,
8 – In plus exista carnetul de prieten al Operei, unde primesc puncte la sfarsitul fiecarui spectacol. LA 10 puncte primesc la alegere puzzle-uri/dvd-uri cu spectacolele jucate.
La noi in familie acest carnet este luat foarte in serios. Ieri seara feciorul meu a primit primul lui cadou. A fost o emotie si o incantare deplina.
9 – Turul din spatele cortinei este una din activitatile mele favorite. Poate ca e si o nostalgie fata de copilarie cand mergeam in culise dupa spectacol (evident furisat…).
E o lume nebanuita, dar ceea cea este minunat, este ca ea e decriptata de Emil Pantelimon. Emil tine copiii interesati, dornici de a invata, NU se maimutareste si totusi copii il agreeaza, face exact tipul de educatie de care v-am povestit. Copiii pleaca de la tur doldora de informatii, dar si de atitutini frumoase.
In plus, Emil pare ca e atins de un praf magic al ubicuitatii.. Pentru ca il regasim la majoritatea spectacolelor la care mergem, in foaier…Mie una, imi da un sentiment bun sa il vad acolo, desi stiu ca trebuie sa fie teribil de greu si obositor sa aduci aceasta bucurie celorlati. Oricum, despre ceea ce face Emil, ar trebui deidicat un articol special.
10 – Cinematograf la OCC? Raspunsul este da. Am vazut un film adorabil, Dupa aur in Canada. E genul de filme dupa care tanjesc un an si pe care le vad de obicei la Kinodiseea sau la Dream Fest.
11 – Patinoar pe timp de iarna? DA. Patinoar cu muzica clasica. Ce poate fi mai minunat! Cafenea simpatica la demisol? DA
12 – Ateliere pentru copii. O idee magnifica. Am o prietena care duce copiii la oratorie, iar noi suntem la flamenco. Desi imi ia o ora sa ajung la opera, schimband 2 mijloace de transport si alergand (la propriu) in timpul in care sunt pieton…iubesc sa imi duc copila la atelier, pentru ca e fericita. Pentru mine asta este tot. Deci, experienta culturala se prelungeste si in afara spectacolelor in mod firesc.
In cazul in care vreti sa va faceti o bucurie profunda, iubiti muzica, aveti copii mai mici sau mai mari si cautati spectacole in care clasicul este doar „pudrat” cu modernisme, faceti o vizita la Opera Comica….De acolo, fiecare va intra pe cararea pe care merge si Dorothy in cautatea lui „acasa” fericit.
PS 1 Aici este pagina OCC de facebook https://www.facebook.com/OperaComica/
PS 2 Imi dau seama ca in spatele tuturor detaliilor e care v-am povestit sta o echipa cu mult mai vasta decat ceea ce se vede in timpul spectacolelor. Le multumesc si ma bucur ca fac parte din acest superb angrenaj numit Opera Comica pentru Copii. Ceea ce imi da un si mai mare tonus, este ca imi dau seama ca exista speranta, exista oameni minunati.
Totul este sa gaseasca terenul in care sa se dezvolte si sa se manifeste pentru a aduce roada. Dar la aceasta stare de lucruri putem aduce fiecare aportul personal, crescand copiii in atmosfera in care sa isi inmulteasca talantii si sa ii puna in slujba celorlalti.
PS 3 Exista totusi ceva cu care nu am rezonat la OCC: Harap Alb la sala Underground. Asa au simtit si copiii si asa am simtit si noi, parintii. Drept care nu am mai mers la nici un spectacol al acestei regizoare. Spiritul spectacolului este totall disonant fata de orice am vazut la OCC.
sursa foto: kansascity.com, gandul.info, twitter