Exista unele lecturi care te stampileaza pe suflet. Sunt stari pe care le traiesti cu aceeasi intensitate ca prima oara, doar daca zaresti cartea in biblioteca. Sufletul ti se umple de emotie. Asa e cartea asta despre care vreau sa va povestesc acum: Dincolo de timp, de Gheorghe Stefan Samoila.
Cand citesti o carte scrisa cu rost, din preaplinul inimii, o stii si o simti. Asa am simtit-o eu cand am avut in mana Dincolo de timp. Mi-e greu sa scriu sau sa vorbesc despre ea. Pentru ca are intelesuri multe, pentru fiecare tip care o citeste si fiecare timp in care o citesti. Se dezghioaca mintii tale in functie de starea pe care o ai. Asta, in opinia mea, face o carte sa fie valoroasa. Una care te imbogateste in momentul in care o citesti, dar care te emotioneaza din nou atunci cand te gandesti la ea si ii deslusesti intelesuri sau gasesti raspunsuri la ce te framanta. Iti ofera mereu cate ceva ca bunicul sau bunica lui Delavrancea, te asteapta mereu cu un crampei de intelepciune si cu aceeasi caldura si dragoste. Esti binevenit oricand.
Sa nu intelegeti ca e o carte trista. Nicidecum. Intotdeauna e firul care duce sus si iti aduce pacea. Sunt si chestiuni haioase. Desi, haiosul romanesc mie mi se pare ca are mereu si ceva amaraciune. Dar asta e o perceptie personala. Una peste alta, e o carte pe care nu te lasa sa o lasi din mana si o simti ca e vie. Nu are genul de aforisme sterile care iti impuie capul si cu toate astea nu iti adancesc nici o circumvolutiune. Este plina de viata tumultoasa si galgaitoare.
Eu am doua povestiri favorite si nu as putea pune pe una inaintea celeilalte. Le iubesc si pe celelalte. Dar la astea doua de fiecare data cand ma gandesc mi se pune un nod in gat si mi se umplu ochii de lacrimi. Si nu ma mai gandesc la nimic altceva, timpul se muta acolo in poveste si sufletul meu e chisalit de tristete si nu poate scapa decat gandindu-se ca Dumnezeu stie toate si ca, asa cum zicea un parinte, actioneaza cu o „infricosatoare gingasie”, chiar daca noua ni se pare ca suntem pierduti in lumea asta si ca de multe ori nu exista speranta. Plang pe muteste, plang cand scriu acum, plang cand imi culc copiii si raman cu gandurile mele si cu povestile din carte. Dar nu as da plansul asta al meu pe nici un ras. Pentru ca ma duce intr-un timp si ma intalneste cu niste oameni pe care as fi vrut sa ii cunosc, pentru ca inteleg ca samanta de oameni buni a fost aruncata pe pamantul nostru si o sa rodeasca candva, pentru ca ma invata ca realitatea nu e goala de intelesuri cum vor unii sa ne faca sa credem.
Imaginile inserate in text sunt pictate de autorul cartii. Le-am pus aici ca sa va apropie mai mult…
Iar acum, iata un citat din ultima povestire a cartii, care poate sa se constituie intr-un credo sau poate fi doar un raspuns la framantarile multora, printre care si eu. Ideea asta o discutasem cu un coleg de scoala care ma intreba acum ceva vreme ce e pacatul in viziunea bisericii. Nu am cultura teologica, dar raspunsul meu a fost ceva de genull „raul nu fiinteaza. Raul e absenta binelui. Cum nici noaptea nu este ceva in sine. Este absenta luminii. Asa si pacatul.. e mai degraba ce puteam sa fac si nu am facut. Si o sa dau socoteala pentru asta”. In randurile de mai jos am deslusit aceeasi idee…exprimata minunat.
„…socotesc ca am facut bine ca v-am spus povestea lui. L-am pomenit, chiar daca multi nu inteleg la ce foloseste sa vorbesti despre asemenea oameni. Dar eu am facut-o, pentru ca dintr-astia sunt multi care isi traiesc clipa cu bucurie unul langa altul, acolo jos si fac binele asa cum beau apa si putini ii stiu si ii pomenesc. Si eu am facut-o cand am priceput ca Dumnezeu ne judeca nu dupa pacate, ca alea ni le iarta daca ne caim, ci dupa binele pe care l-am fi putut face in viata si nu l-am facut. Iar nea Tica fusese din cei care il facusera si astfel ma atinsese si pe mine, iar eu nu am facut decat sa sting o datorie pe care stiu bine ca nu o voi plati cat e lumea”.
E o carte care o sa va faca sa radeti si sa plangeti din adanc.
PS Eu nu am apucat inca sa ii multumesc autorului pentru ca a scris Dincolo de timp, dar in sufletul meu ii multumesc de fiecare data cand ma gandesc la ea.
sursa foto: http://artpeka.ro/v/Gheorghe+Stefan+Samoila
Aş vrea s-o citesc şi eu, mă pui pe lista de aşteptare la împrumutat 😉
Bineinteles…:-)