Eu cu Dinu Paturica nu mai discut

Cred ca oricine are o doza de falsitate, de genul „vreau sa par ceea ce nu sunt”. Ca un fel de „coasta rea”. Chiar si cel mai bun dintre noi o are. Dar, pentru a deveni si mai bun, se va lupta sa „scoata coasta cea rea”.

Dar, exista categoria care nu vor sa o „scoata” din ei, ci vor sa o „scoata” in evidenta.

Despre categoria asta din urma vreau sa dezvolt cateva idei. In primul rand pentru mine. Ca un fel de palma peste frunte care sa ma faca mai inteleapta si, sper eu, mai fericita.

In acceptiunea mea omul fals e careva „gaunos”. Cineva care nu are substanta, un miez care sa ii confere valoare intrinseca. Si atunci ce face? Isi acopera „goliciunea” cu poleiala. Se imbraca astfel incat sa iasa in evidenta, vorbeste pretios, trage discutiile spre sine insusi, spre actiunile, gandurile, interesele lui, se „imprieteneste” cu cine are influenta, bani, imagine. Isi creeaza un anturaj format din lume „buna”, astfel incat sa fie considerat ca facand parte din ea. Are o aura de „personaj de succes” care ii confera un oarece magnetism. Magnetism pentru creduli, pentru cei care se oprersc la forma.

Daca ai ghinionul sa dai mana cu astfel de personaje, fugi. Fugi cat mai poti. Fugi precum Forrest Gump pana vezi liber in cele 4 zari. Cu cat esti mai sincer, mai naiv, mai bine intentionat, vei trage cartea cu „pacaliciul” la nesfarsit. Chiar daca la inceput par joviali si te simti magulit ca Prada se uita si vorbeste cu marca de haine a lui Auchan, intotdeauna e un dedesubt. Prada NU vorbeste cu Auchanul, decat daca are un avantaj. Altfel, nu. Oamenii falsi nu sunt draguti. Punct. Oamenii falsi sunt draguti cu un motiv. Cand vei afla motivul, e bine sa ai la tine deja batista si o ciocolata ca sa te dregi. Te vei simti mai urat, mai sarac, mai prost si mai fara de perspectiva decat esti in realitate. Oamenii falsi ranesc. Nu ii ranesc pe aia de tipul si asemanarea lor, pentru ca intre ei nu se pot construi relatii. Ii ranesc pe naivii care cred ca un personaj fals poate fi cinstit. Daca ar fi cinstit, nu ar incerca sa para ceea ce nu este. Nu ar incerca sa AIBA, ca sa ascunda ceea ce NU ESTE.

Deci, daca ai luat una, doua lepse sau o suta de lepse de la oameni de acest gen, e cazul sa te inteleptesti si sa nu te mai zgaiesti la oamenii care se „arata” a fi valorosi, sa nu mai crezi tot ce e spus cu ablomb obraznic, sa nu pleci urechea la „laude de sine” deghizate, ci sa cauti cu asiduitate si discernamant valoarea adevarata.

Am pierdut foarte mult timp si energie incercand sa mentin o relatie normala, o relatie de comunicare si comuniune cu diversi parveniti. Un timp pe care puteam sa il petrec impreuna cu oamenii cu miez.

Oamenii cu miez sunt aceia care stiu de 1000 de ori mai multe lucruri decat tine, sunt mai intelepti, au trecut prin multe, dar le tin in buzunarul modesti. Ei nu incearca  vreodata sa epateze. Daca ii cauti tu se bucura. Daca uiti de ei multa vreme, nu iti vor reprosa niciodata. Iar cand ii cauti iarasi vor avea in ochi lumina copiilor. Oamenii cu miez nu te umilesc niciodata, chiar daca ai ciorapi albi in pantofi negri. Cu delicatete vor ignora toate „micimile tale”, se vor cobora la nivelul tau si te vor face sa te simti binevenit si apreciat, incercand in acelasi timp sa te imbogateasca cu ceva. Pentru ei esenta e importanta. Pentru ei e important sa construiesti ceva:un sentiment, o stare, o informatie.

Omul adevarat nu se trufeste, nu umileste. E delicatete si finete. Nu face lucruri desarte. Timpul e valoros si el incarca fiecare clipa cu o farama de cunoastere. E altruist.

Mama mea ii „miroase” intotdeauna pe astia poleitii de la o posta. Si ma avertizeaza. Dar eu nu ascult, pentru ca seman cu tata. Dar de azi vreau sa ma schimb. Vreau sa seman cu mama. M-am saturat sa seman asteptari si sa culeg dezamagire. Tata, hai sa semanam de azi cu mama!

Vreau sa fac curatenie in jurul meu. Pastrez autenticul, iar ce este doar stralucire exterioara elimin. Caut oamenii de bun simt. Sa invat de la ei.

Momentul curateniei nu este doar de Paste si de Craciun. Este ACUM.

PS A propos, „poleielile” au nevoie de fraieri ca sa se fuduleasca in fata lor pentru a le creste actiunile. De astazi, pe mine nu mai pot conta. Dar pe voi?