In cautare de modele de dezvoltare personala…prin India si pe aiurea

Divele zilei isi cauta pacea prin India. Imbracate in sari, cu ochii stralucitori a pace exotica, ne privesc cu subinteles din pictoriale cu sufletul impacat, spalate de energiile negative cotidiene si cu un licar de intelepciune in ochii (sora’mea zice ca e un rezultat direct al lui eat.pray.love :-)).

Dar noi? Noi astora carora ne e frica de serpi, nu digeram mancarea indiana sau nu avem bani de avion pana acolo…noi ce ne facem? Ramanem „nespalati” la suflet si neinteleptiti?

Cred ca toata lumea, dupa ce trece de perioada „buldozerista” a pubertatii in care demonteaza tot, realizeaza ca nu poti trai fara repere si modele. Unii constientizeaza mai mult, altii mai putin. Dar toata lumea, cauta ceva, pe cineva, un tel pe care sa il ajunga. Telul care o sa ii aduca fericirea, multumirea, bogatia, sanatatea…etc.

 De multe ori pare ca suntem tentati sa judecam dupa lucruri exterioare, sa ne lasam amagiti de o stralucitoare aparenta si sa ne alegem repere a caror valoare se va dovedi gaunoasa…in timp. E si asta o experienta. Sa inveti sa iti cauti repere solide. Eu, una, in zorii tineretii mele jinduiam dupa asa numitele „domnite de succes”, in preajma carora ochii mi se faceau mari ca ai lui Bart. Imi doream si eu sa am aspectul ala de „scos din cutie”, zambetul ala de revista cu dintii lipiti si stralcitori, sa conduc si eu masina decent si sa nu ma impleticesc pe tocuri. A fi o „domnita de succes” mi-a bantuit visele.

Nu am ajuns asa cum imi doream, iar acum nu imi mai doresc sa fiu asa. Pur si simplu pentru ca nici o domnita de succes nu m-a tinut de mana cand boceam pe scarile de la serviciu, pentru ca pe nici una dintre ele n-am simtit-o aproape cand stateam a la longue intr-un spital. Si pentru ca nici una dintre ele nu „ma odihneste”. Nu mai sunt modelul meu.

I

In schimb, in anii astia in care m-am mai inteleptit putin, mi-a dat Dumnezeu cateva prietene, extrem de diferite intre ele. Niciuna dintre ele nu intruneste cumulativ caracteristicile enumerate mai sus, jinduite de mine in debutul tineretii. Cu toate astea, acum ele fac parte din reperele mele, sunt „India mea” :-)) atunci cand sunt „inglodata”. O vorba schimbata cu ele ma despovareaza, de fiecare data cand am fost intr-o nevoie, una dintre ele m-a ajutat. Ele sunt modelele mele pentru ca: una din ele niciodata nu se lacomeste la mancare si scutura zaharul pudra de pe strudelul cu mere, mai toate au un simt al umorului foarte dezvoltat pe care nu ezista sa il foloseasca pentru a iesi din pase „gri”, una dintre ele pur si simplu nu poate gandi urat despre oameni, oricat de tare cineva ar „calca-o pe coada”, intotdeauna gaseste circumstante atenuante.

Ati vazut vreo sefa care sa imparta treaba cu tine, ca sa pleci acasa putin mai devreme?…Exista. Eu am avut parte de asa ceva. Mai am o prietena care nu se enerveaza si nu tipa la copii. Cel putin nu de fata cu mine:-)) Are o rabdare fantastica. Mai am o prietena care sta departe de mine, dar cu care, atunci cand vorbesc, simt ca e ca si cum nici distanta si nici timpul nu ne desparte. Mai am o prietena care are o forta inepuizabila si pe care o simt aproape-aproape sa mute muntii, numai ca sa ma vada ca am ispravit cu o problema.

De la toate acestei doamne grozave si fascinante, cateodata obosite, dar niciodata infrante am de invatat in permanenta!

Ce sa caut atunci in India sau aiurea….cursuri de dezvoltare personala…?

Nu cred ca Dumnezeu a lasat modelele la mii de leghe departare. Cred ca le-a imprastiat in jurul nostru cu darnicie. Depinde doar de noi sa ne deschidem ochii si inima si sa cautam in cei din preajma noastra modele de urmat.

PS nu am vorbit nimic de multi altii pe care ii cunosc, persoane fascinante. Lor o sa le dedic categoria de „Portrete” 🙂

sursa foto:life-is-worth-it.bogspot.com