Dacă iubești hummusul incredibil de cremos și fin, cu o culoare ivorie, cu aroma care te transportă direct în zona Levantului, articolul acesta este pentru tine. Poți să îl ai în 2 timpi si 3 mișcări la tine pe masă. Uită de metode complicate, de ingrediente secrete, de zeci de filmulețe de pe youtube în care speri că ai găsit într-un final….rețeta, dar totuși ceva lipsește.
Știu că nu prea ai timp să citești. Nici eu nu am vreme să scriu ceva lung, așa că iată mai jos ingredientele și pașii…
- 480 de grame năut fiert (poate să fie foarte bine din conservă) – Maxim’s e marcă bună, eu mai iau și marca “de casă” a lui Carrefour (bio sau ba). Dacă vrei să îl înmoi și fierbi tu 1 oră sau mai mult, foarte bine. Dacă (obișnuiești să) pui bicarbonat de sodiu la fiert pentru a frăgezi boabele gustul o să fie ușor modificat. Eu îl prefer fără bicarbonat.
- 230-240 g tahini – aici cheia este ca tahini să fie cel mai bun dintre cele mai bune. Fin, fără tentă amăruie, proaspăt. Eu zic că Darinne e cea mai bună marcă de la noi. Un borcan de 454 g este in jur de 25 lei. Veți avea nevoie de jumătate din cantitate. Dacă puneți mai puțin tahini o să obțineți un fel de năut bătut, gălbior, verișor cu fasolea bătută, dar mai puțin gustos decât ea și cu siguranță fără vreo legătură cu hummusul autentic.
- Sucul de la 2-2,5 lămâi. Din nou, alegeți niște lămâi cât mai puțin „clonate”
- 125 g apă plată la temperatura camerei
- Sare – o idee.
Pașii de urmat cu rigurozitate, vă rog nu faceți improvizații pentru că o să iasă ceva mai puțin decât perfect, sunt următorii:
- În blender puneți tahini, sucul de lămâie și apa. Apa este un ingredient cheie, dacă puneți doar lămâia și tahini o să vă treziți cu o pastă densă.
- Amestecați la viteză mică, apoi creșteți gradual până obțineți un sos de consistența aluatului de clătite. Dacă mai e nevoie de puțină apă, adăugați, dar cu parcimonie. Nu vreți să iasă ceva extrem de apos sau nelegat. Trebuie să aibă o frumoasă culoare alburie și un miros înnebunitor. Faptul că obțineți acest tahini subțiat sau sos de tahini (pe care îl puteți folosi și ca dressing de salată sau glazură pentru o conopidă la cuptor), înainte de a integra boabele de năut fierte foarte bine, este esențial pentru a rezulta un hummus cremos.
- Adăugați sarea. Amestecați.
- Adăugați năutul scurs. Rezistați tentației de a pune apă din apa în care a fiert sau din conservă.
- Amestecați la viteză mică, apoi din ce în ce mai mare până obțineți consistența dorită.
Asta este tot! Ultra rapid, iar gustul este de restaurant libanez. NU adăugați usturoi, cumin sau alte condimente. Dacă ispita e prea mare, puneți-le doar în porția proprie.. nu în toată cantitatea.
Idei despre plating găsiți cu duiumul pe net. Mie îmi place sa torn uleiul smărălziu de măsline, care se integrează minunat în ivoriul hummusului și poate niste sumac sau paprika pe alocuri.
Astăzi am preparat acest hummus la Thermomixul Grațielei și a fost o treabă rezolvată la nivel de câteva minute. Dar, puteți să îl faceți la orice blender sau chiar cu robotul plonjor. Probabil nu o sa iasă ultra fin, dar o să fie decent de cremos și, mai ales, gustos. Cu Thermomixul m-am simțit ca și cum eram în bucătăria lui Picard din Star Trek, totul s-a derulat super rapid, curat, consistența este de restaurant, ceea ce nu se prea poate obține cu un robot/blender de 1100 W Tefal Gourmet sau un robot plonjor Braun, cum am eu. În plus, Thermomixul s-a curățat aproape singur… în timp ce noi am băut un ceai.
PS Cine are în rețetă 400 g năut și 2 linguri de tahini, iar poza arată cea de mai sus, are nasul de Pinnochio.