Azi am avut o discutie in care (ca de obicei) cand cineva afla ca sunt vegetariana, ma intreaba: si copiii, si ei sunt vegetarieni? Cand aud raspunsul meu (ca da, si ei sunt vegetarieni), replica lor e de genul: „ai luat tu hotararea asta pentru ei. Hmmmm”.
Oamenii care imi dau replici de acest gen nu se cunosc unii cu ceilalti, sunt din medii diferite: medic, mama de copil din parc, pesoana de la resurse umane. Cu toate acestea toata lumea imi pune pe frunte mesajul rusinii: „ai hotarat tu pentru ei!”…. Pentru ca suspectez ca si alte mame vegetariene „au hotarat pentru copiii lor” si pentru ca am senzatia ca intrebarea asta poarta in ea un soi de reflex pavlovian, indraznesc sa sper ca imi aduc obolul in a lamuri putin speta si a conteni tsunamiul intrebarilor si verdictelor de acest gen.
1. Toata lumea alege. Alege ce crede ca e mai bine pentru copilul lui. Al’ de mananca friptane da bucata mai buna copilului, iar ala de mananca frunze, o alege pe aia fara pete si o pune in blender cu o banana. Nu a ales doar vegetarianul. Sentinta, e asadar, incorecta.
2. Suntem diferiti. Atata vreme cat nu o sa avem deschiderea si nobletea sa acceptam ideea asta, ne incadram in tabara extremistilor. Nu vegetarianul sau omnivorul este extremist.
Extremist este cel care crede ca DOAR varianta lui e corecta si DOAR el are dreptate. Ideea asta mi-a susurat-o concret o prietena foarte buna (der schwan, bist du!). E aplicabila in orice domeniu. Daca nu o ai ca fundament, e bine sa nu te lansezi in comentarii.
3. Daca lacatatele sau carnea sau glutenul sunt digerabile de unii copii, nu neaparat sunt mistuibile si de ceilalti. Eu am observat severe procese inflamatorii in relatie cu niste grupe alimentare. Atunci cand mananc lactate, articulatiile mele devin rigide. Ma las de lactate, imi revin. Atunci cand mananc ciocolata (de care pot spune ca sunt dependenta) ma apuca automat, in timp scurt, dureri de oase sau articulatii. Asta nu e o poveste, ci e experienta mea, cu testari repetate. Am tras niste concluzii. Atunci voi sta departe de lactate si de ciocolati. Asta, daca vreau sa am degete de pianista. Daca vreau sa fiu butucanoasa, ii dau inainte si ma prefac ca nu are nici o legatura.
Sunt extremista? Nu. Sunt doar realista.
Am o prietena care a zis ca daca mananca numai legume fara proteine animale simte ca pluteste. Doamna respectiva arata ultra bine cu alimentatia proteica si nu da semne ca acidul uric i s-ar fi impotmolit in articulatii. Greseste ea? Nu. Isi urmeaza drumul si stilul, consecventa cu ceea ce simte.
In consecinta, am gandit ca daca mie mi-e bine vegetariana si barbatului meu la fel, copiiilor nostri, amalgam genetic, sunt sanse mari sa le fie bine tot asa. Drept care, DA, am ales pentru ei acelasi mod de viata ca al nostru.
In plus i-am verificat de intolerante si enzime… Copiii mei sunt sensibili la lactoza, proteina animala si gluten. Dar, asta nu inseamna ca toti copiii se incadreaza in aceeasi categorie.
Insa a gafa, si a gresi tipologia copilului, a il hrani cu ceea ce nu ii prieste, asta este grav si ar trebui sa ne preocupe. Urmele gafelor noastre o sa se intinda pe parcursul vietii lor. In consecinta, inca o data, spun cu toata taria ca problemele ar fi mai putine daca:
– ne-am informa temeinic si impartial
– am fi deschisi si nu am urma orbeste o cale sau alta, ci am pritoci informatiile, si am lua hotarari in cunostinta de cauza
– nu am forta copiii. De multe ori ii fortam sa mananace una sau alta. Copilul nepervertit culinar nu mananca din cateva motive: e trist, are paraziti sau o anumita mancare nu il atrage si nu ii prieste. Ar fi bine sa respectam semnalele lui, sa rezolvam primele 2 categorii de probleme, iar pentru a 3 a sa schimbam meniul.
Cam atat! In rest, va respect pe toti si optiunile voastre!
sursa foto: lovedchildorganics.com, workathomemoms.about.com, mwebmd.com, lisabarwise.com